Ședința ordinara a Consiliului local Doroțcaia din data de 19 august 2022
La data de 19 august 2022, a avut loc ședința ordinară a Consiliului local. După mai bine de 30 ani, aceasta s-a petrecut în sala de ședințe a primăriei, care a fost recent renovată în cadrul @Programului ”Comunitatea Mea”, finanțat de USAID Moldova și implimentat de IREX Moldova.
Obiectivul principal al acestui proiect este accesul liber al cetățenilor inclusiv al persoanelor cu dizabilități în procesul decizional, implicarea acestora în gestionarea treburilor publice locale, asigurarea transparenței activităților publice locale, derularea activităților eficiente la nivel local, cum ar fi ședințe publice, dezbateri, seminare.
Primăria s. Doroțcaia a devenit partener al Programului ”Comunitatea Mea” din 12/09/2019 și în perioada respectivă a primit asistență în domeniul consolidării capacităților autorităților administrației publice locale pentru a deveni mai eficiente, transparente și mai responsabile față de cetățeni, inclusiv și asistență financiară pentru reparația sediului primăriei și a sălii de ședințe. Costul total al proiectului este de 1070362,09 lei, inclusiv contribuția localității 330831,00 lei. După finisarea proiectului nominalizat vom avea o sală de ședință amenajată, dotată tehnic cu toate cele necesare, unde vor avea acces toți cetățenii din localitate pentru participare și implicare în procesul de luare a deciziilor de către autoritățile APL, vom avea posibilitatea de organizare a audierilor și dezbaterilor publice pe marginea problemelor stringente ale cetățenilor, a ședințelor de lucru, întrunirilor, a seminarelor de instruire etc.
De la numele cetățenilor din localitate aducem mulțumirile noastre de rigoare Programului ”Comunitatea Mea” pentru susținere financiară și implicare în depășirea problemelor stringente cu care ne confruntăm. Totodată aducem mulțumiri Consiliului local, echipei de implimentare a proiectului din cadrul primăriei, tuturor cetățenilor din localitate pentru sprijinul și încrederea acordată, susținere și implicare activă pe parcursul perioadei de implimentare a proiectului respectiv.



















Comentarii