Apel către locuitorii satului Doroțcaia.
În ultima perioadă, primăria satului Doroțcaia a observat o creștere îngrijorătoare a cantității de gunoi depozitată la groapa locală. Există suspiciuni tot mai mari și dovezi argumentate că nu doar satul nostru, ci și alte localități din apropiere , ba chiar sate din alte zone, aduc ilegal deșeuri aici, profitând de lipsa de personal pentru supraveghere a gunoiștii respective. Pentru a proteja satul, autoritățile au nevoie de sprijinul locuitorilor. Dacă observați mașini cu numere străine satului, camioane sau dube care par să depoziteze deșeuri fără autorizație, este important să le semnalați imediat:
- notați numărul de înmatriculare,
- ora și locul,
- direcția de deplasare,
- și anunțați de indată primăria sau poliția locală.
Doar prin colaborare putem opri transformarea satului într-o groapă de gunoi regională. Deoarece menținerea curățeniei la groapa de gunoi este întreținută din bugetul local (taxa de salubrizare).
Protejarea mediului nu este doar datoria autorităților – este responsabilitatea fiecărui locuitor. Fiecare sesizare poate preveni o nouă încărcătură de deșeuri și poate contribui la menținerea sănătății comunității noastre.
Totodată ne adresăm către agenții economici, cetățenii din satele vecine să nu transporte și să depoziteze gunoi în groapa locală în lipsa contractelor și a documentelor necesare. Persoanele fizice și juridice vor fi sancționate în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.
Împreună putem opri poluarea și putem asigura un viitor curat pentru satul nostru.











Comentarii