30 de ani de la declanșarea conflictului armat de pe Nistru
La fiecare început de primăvară, plecăm iar frunțile, în semn de omagiu, și lăsăm florile recunoștinței să vegheze somnul eroilor Patriei care nu au negociat prețul vieții pentru libertatea noastră. Războiul de la Nistru din 1992 a lăsat răni adînci pe care nici măcar timpul nu va fi în stare să le cicatrizeze…
Astăzi, 2 martie se împlinesc 30 de ani de la declanșarea acțiunilor de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova.
Tradițional, în această zi, în localitatea Doroțcaia a fost organizată acțiunea cu depunere de flori și coroane la ”Răstignirea creștinească”, în memoria eroilor căzuți în anul 1992, cu participarea conducerii locale, veteranilor de război și angajații instituțiilor publice locale în cadrul măsurii culturale de comemorare a eroilor căzuţi în crâncenul conflict armat de la Nistru din 1992.
Primăvara anului 1992 va rămâne în memoria neamului ca o filă neagră, plină de tortură, ce a răpit sute de vieți nevinovate.

















Comentarii