Au demarat lucrările de reparație a sediului primăriei s. Doroțcaia
Săptămâna curentă au demarat lucrările de reparație a sediului primăriei din localitate, proiect implimentat prin intermediul IREX Moldova, în cadrul Programului ”Comunitatea Mea”, finanțat de USAID Moldova. Primăria s. Doroțcaia a devenit partener al Programului ”Comunitatea Mea” din 12/09/2019 și în perioada respectivă a primit asistență în domeniul consolidării capacităților autorităților administrației publice locale pentru a deveni mai eficiente, transparente și mai responsabile față de cetățeni, inclusiv și asistență financiară pentru reparația sediului primăriei și a sălii de ședințe. Costul total al proiectului este de 1070362,09 lei, inclusiv contribuția localității 330831,00 lei. După finisarea proiectului nominalizat vom avea o sală de ședință amenajată, dotată tehnic cu toate cele necesare, unde vor avea acces toți cetățenii din localitate pentru participare și implicare în procesul de luare a deciziilor de către autoritățile APL, vom avea posibilitatea de organizare a audierilor și dezbaterilor publice pe marginea problemelor stringente ale cetățenilor, a ședințelor de lucru, întrunirilor, a seminarelor de instruire etc.
De la numele cetățenilor din localitate aducem mulțumirile noastre de rigoare Programului ”Comunitatea Mea” pentru susținere financiară și implicare în depășirea problemelor stringente cu care ne confruntăm. Totodată aducem mulțumiri Consiliului local, echipei de implimentare a proiectului din cadrul primăriei, tuturor cetățenilor din localitate pentru sprijinul și încrederea acordată, susținere și implicare activă pe parcursul perioadei de implimentare a proiectului respectiv.
Ne bucurăm nespus de mult că și sediul primăriei va fi renovat în rând cu toate instituțiile publice din localitate Casa de Cultură, Grădinița de copii, Muzeul de istorie și etnografie, Școala de arte, etc, care au fost reparate pe parcursul anilor precedenți.
Împreună am reușit – împreună suntem o forță.













Comentarii