2 martie 1992 – Ziua Memoriei
Primele ciocniri armate între forțele de poliție moldovenești și forțele militare transnistrene au avut loc încă în lunile noembrie-decembrie 1991.
În noaptea de întîi spre două martie 1992 s-a început războiul de pe Nistru. Pe data de 14 martie 1992 se trăgea din arme și în satul Doroțcaia.
În luna iunie 1992 au avut loc cele mai săngeroase lupte de pe întreaga durată a războiului, în special în orașul Bender. (Tighina). Concomitent în această perioadă erau atacate puternic și localitățile Dubăsari, Cocieri, Doroțcaia, Coșnița.
Războiul s-a încheat oficial pe 21 iulie 1992, cănd președinții Rusiei și a Republicii Moldova, au semnat la Moscova acordul de încetare a focului.
Numărul victimelor nu se cunoaște nici pînă astăzi, dar potrivit unor estimări, în acele lupte au murit aproape 300 de combatanți moldoveni și 1200 de civili. Și în satul Doroțcaia s-au înregistrat oameni morți în rîndurile civililor, răniți, case dărîmate și durere în sufletele oamenilor disperați de urgia războiului.
În acest război au participat și voluntari din satul Doroțcaia, care au luptat pentru apărarea independenței și integritatea teritorială a țării noastre.
Conform planului de activitate, Muzeul de Istorie și Etnografie va prezenta expoziția consacrată evenimentelor anului 1992.
Anual, pe 2 martie, în localitate se organizează de către primăria satului, Mitingul Comemorativ la Monumentul “Răstignirea Creștinească”, pentru comemorarea celor căzuți în conflictul armat din anul 1992, inclusiv păstrarea minutului de reculegere, depunerea corooanelor șI florilor la care i-au parte combatanții din localitate și angajații instituțiilor de cultură.
După miting, combatanții se deplasează în centrul raional s.Coșnița, pentru a comemora acest eveniment.
Direcția Muzeului.
26.02.2021













Comentarii