Un nou parteneriat public-privat
Unde sunt doi – puterea crește, o zicală istorică care este actuală și în ziua de astăzi.
La inițiativa unui grup de cetățeni, cu contribuția acestora și în parteneriat cu primăria din localitate au fost executate lucrări de amenajare a unei porțiuni de drum local din sectorul de sat ”Parnice”. Este deja a câta oară cînd putem spune cu mândrie ”Împreună vom reuși”, un parteneriat public-privat gîndit și realizat, o conlucrare eficientă între cetățeni și autoritatea publică locală în vederea soluționării problemelor cu care ne confruntăm. Este un exemplu demn de urmat și de alți actori ai comunității noastre, căci numai prin implicare, responsabilitate și profesionalism vom face ca localitatea noastră să devină mai amenajată, dezvoltată și modernă.
Din numele primăriei s. Doroțcaia aducem mulțumirile noastre de rigoare celora care s-au implicat și au contribuit la realizarea acestui obiectiv.


















Comentarii